Scrisoare deschisa catre Academie

large_academia-romana_68

Onorati domni de la Academie,

Imi faceti deosebita cinste de a ma invita sa expun Academiei un raport asupra existentei mele anterioare ca maimuta.

Din nefericire, nu pot da curs invitatiei in aceasta privinta. Aproape cinci ani ma despart de stadiul de maimuta, un timp destul de scurt din punct de vedere calendaristic, insa infinit de lung daca esti nevoit sa-l parcurgi in galop, cum am procedat eu, insotit cateodata de oameni minunati, de sfaturi, de ovatii si muzica de orchestra, in realitate insa singur, deoarece toti insotitorii se mentineau, ca sa retin imaginea, departe de bariera. Aceasta realizare ar fi fost imposibila, daca as fi vrut sa tin cu tot dinadinsul la originea mea, la amintirile tineretii. Obiectivul suprem pe care mi-l impusesem era tocmai renuntarea la orice indaratnicie; eu, o maimuta libera, am acceptat acest jug. In schimb, din cauza acestui fapt amintirile si-au inchis portile tot mai mult in urma mea.

La inceput, daca voiau oamenii, revenirea mi-ar fi fost posibila prin toata largimea portii pe care o formeaza cerul boltit deasupra pamantului; insa, pe masura ce evolutia mea progresa, condusa cu biciul, poarta devenea tot mai mica si mai ingusta; ma simteam din cein ce mai bine si mai etans inchis in lumea oamenilor; furtuna care razbatea in urma mea din trecutul meu s-a linistit; azi nu mai e decat o adiere care imi rascoleste calcaiele; iar fanta din zare, prin care vine adierea si prin care si eu am venit mai demult, s-a ingustat asa de mult incat, daca as avea suficienta putere si determinare pentru a fugi inapoi, ar trebui sa-mi rup blana de pe trup pentru a reusi sa trec prin ea. Onest vorbind, oricat de mult mi-ar place sa caut imagini pentru astfel de lucruri,starea voastra de maimuta, in masura in care aveti una in trecut, nu poate fi prea indepartata de a mea. Insa ea il gadala la calcai pe oricine vietuieste aici pe pamant, pe micutul cimpanzeu ca si pe marele Ahile.

cimpanzei-250x166

In cel mai restrans sens ,insa, s-ar putea sa fiu in stare sa va raspund la intrebare si o fac chiar cu mare placere. Primul lucru pe care l-am invatat a fost sa strang mana; stransul mainii inseamna franchete. Astazi, cand sunt la apogeul carierei mele, la aceea prima strangere de mana se poate asocia si vorbirea deschisa. Nu va aduce insa nici o noutate esentiala Academiei si va fi cu mult sub ceea ce se cere de la mine si de ceea ce, oricat de multa dispozitie as avea, nu pot spune, oricum, va releva sensul caii pe care o fosta maimuta a descins in lumea oamenilor, ramanand acolo. Totusi, n-as spune lucrurile fara importanta care urmeaza, daca n-as fi absolut sigur de mine si daca starea mea pe scenele cabareturilor din lumea civilizata nu s-ar fi consolidat in masura in care nu mai poate fi daramata.

De fel, sunt de pe Coasta de Aur. In ce priveste modul in care am fost capturat ma vad silit sa fac apel la relatari straine. Un safari al firmei Hagenbeck, cu al carui sef am baut multe sticle de vin rosu de calitate, sta la panda in boschetii de pe tarm, cand am fugit spre locul de adapat in mijlocul unei cete tovarasi de specie. Au tras cu armele din dotare, eu fiind singurul nimerit. Am fost impuscat de doua ori.

Una era in fata – asta nu era prea grava. Mi-au lasat insa o cicatrice rosie, fara par, care mi-a adus dezgustatoarea si total nepotrivita porecla de Peter cel Rosu, pe care l-a nascocit de fapt o maimuta, de parca doar pata rosie de pe fata m-ar fi deosebit de maimuta dresata Peter, destul de cunoscuta, si care a crapat de curand. Asta fiind spus doar asa, in completare.

Cea de-a doua impuscatura m-a nimerit ceva mai jos de sold. A fost grava, din cauza ei mai schiopatez inca si acum putin. Recent am citit un articol al unuia dintre cei zece mii de scarta-scarta pe hartie care isi expun parerile despre mine prin gazete. Era de parere ca firea mea de maimuta n-a disparut cu totul, dovada ca atunci cand vin oaspeti imi place sa-mi dau pantalonii jos si sa arat locul impuscaturii. Bestiei asteia ar trebui sa i se zdrobeasca fiecare deget in parte de la mana cu care scrie. Consider ca eu am dreptul sa-mi scot pantalonii in fata cui poftesc. Nu se va zari decat o blana ingrijita si cicatricea lasata de impuscatura nelegiuita. Totul e limpede ca lumina zilei, nu-i nimic de ascuns. Cand vine vorba de adevar, orice personalitate aleasa se dezbraca de manierele cele mai alese. Dimpotriva, daca si-ar scoate pantalonii ziaristul acela cand are musafiri, atunci gestul sau ar fi privit altfel si consider aceasta o dovada de ratiune ca n- face. Insa atunci sa ma scutesca de sensibilitatile lui.

IMG_4717

Nu, nu doream libertate. O scapare doar – la dreapta, la stanga, oriunde; n-am emis altfel de pretentii. Scaparea mea putea fi si doar o simpla iluzie; cerinta mea era modesta, iluzia nu putea nici ea fi prea mare.

Progreslele acestea ! Penetrarea razelor stiintei, de peste tot, in mintea care se trezea ! Admit: ma faceau sa fiu fericit. Trebuie insa sa spun ca nu le-am exagerat importanta nici atunci, si cu atat mai putin azi ! Printr-o incordare care nu s-a mai repetat pe tot pamantul pana acum, am deprins cultura medie a unui european. La urma urmei, poate ca nici nu e mare lucru; reprezinta insa ceva in masura in care m-a eliberat de gratiile custii si mi-a asigurat aceasta scapare deosebita, scapare ca om. Exista o vorba excelenta: a spala putina. Eu asta am facut, am spalat putina. Nu exista alta solutie, daca nu punem la socoteala libertatea – presupunand ca n-o puteam alege.

Privin retrospectiv evolutia mea si scopul ei de pana acum, nu ma plang si nici multumit nu sunt. Cu mainile varate in buzunarele pantalonilor si cu sticla de vin pe masa, stau intins intr-un balansoar si privesc pe fereastra. Cand vin oaspeti, ii primesc civilizat. Impresarul meu e in camera alaturata; daca-l sun, vine si asculta la ce ii spun…

Seara am mereu spectacole si niste succese teribile. Noaptea, cand ma intorc acasa de la ospete, din cercuri stiintifice sau de la vreo intalnire intima, ma asteapta o femela cimpanzeu, dresata pe jumatate, si incerc sa ma simt bine langa ea, in maniera maimutelor. In timpul zilei nu vreau s-o vad fiindca are in privire aceea ratacire nebuna a animalului dresat. Numai eu sesizez aceasta si n-o pot indura.

Cimpanzeii-salbatici-din-Guineea-dezactiveaza-capcanele-vanatorilor

In linii mari, am realizat ceea ce am incercat sa realizez. Ca sa nu se spuna ca n-a meritat osteneala. Altfel, nu doresc sa se prezinte parerea unui om, doar cunostintele simple, nu doresc decat sa prezint un raport, si tot numai un raport v-am prezentat si d-voastra, onorati domni de la Academie.

(Adaptare dupa Franz Kafka, Un raport catre o Academie)

Anunțuri

Raspune la comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s